7 secrete ale părinților care cresc copii fericiți

De cele mai multe ori, părinții moderni își cresc copiii într-un mod diferit față de cei de acum 20 sau 30 de ani. Ca și înainte, ei vor ca cei mici să crească fericiți, să nu aibă probleme, să învețe bine și să aibă succes în viață. Iată câteva dintre secretele celor care au reușit să aibă niște copii fericiți și de succes:

1. Petrec mult timp alături de copii

Majoritatea părinților au astăzi un program foarte încărcat. Bineînțeles, atunci când ești obosit, e mult mai ușor să îți pui copilul să se uite la televizor, dar cel mai bine ar fi să petreceți timp împreună, făcând ceva interesant pentru amândoi. Copiii vor uita ce le-ai cumpărat, dar nu și timpul petrecut împreună. S-a dovedit că o relație afectuoasă cu tatăl îl face pe copil să aibă șanse mai mari de a avea relații puternice și fericite de cuplu.

2.  Au un program bine stabilit

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că mesele regulate în familie sunt asociate cu deoresii mai rare și cu mai puține gânduri suicidale în adolescență. Copiii care iau în mod regulat cina cu părinții lor au și o viziune mai pozitivă în privința viitorului decât cei care nu mănâncă alături de familie. În aceste momente e important să nu încerci să-ți controlezi copiii și să închizi televizorul.

3. Le insuflă principii de viață solide

Copiii trebuie să știe să aibă grijă de ceilalți și să aibă abilitatea de a mulțumi oamenilor care îi ajută. Studiile au arătat că oamenii care sunt obișnuiți să-și exprime recunoștința sunt mai înclinați să-i sprijine pe ceilalți, au mai multă compasiune și iartă mai ușor. De asemenea, au mai puține probleme de sănătate și sunt mai fericiți.

Citește și:   8 trucuri care te vor ajuta să arăți perfect dimineața

4. Le acordă încredere

Controlul excesiv al copiilor poate duce la o relație distructivă în viitor. Copilul trebuie să aibă propriile hotărâri. Lasă-l să facă asta începând cu lucruri mărunte – de exemplu, ce haine să poarte la o plimbare sau ce să mănânce la micul dejun. Astfel copilului îi va fi mai ușor să devină independent și să înțeleagă ce vrea de la viață. Permite-i copilului să-ți spună despre problemele sale și ajută-l să facă cea mai bună alegere.

5. Găsesc un echilibru

Studiile au arătat că dacă persoanele apropiate sunt fericite, acest lucru se transmite și membrilor familiei. Același lucru e valabil și pentru emoțiile negative. Dacă părinții sunt mereu prost dispuși sau mereu stresați, atunci această stare emoțională va fi transmisă copiilor.

6. Oferă afecțiune

Copiii învață să respecte atunci când sunt respectați. Când copiii simt că părinții îi ibesc, se atașează de ei. Acest atașament îi face să fie mai receptivi la valorile pe care încerci să îi înveți. Petrece regulat timp cu copilul tău, în intimitate – citește-i înainte de culcare, de pildă. Vorbește cu el și arată interes pentru ce i se întâmplă.

7. Îi învață cum să-și exprime emoțiile

Din păcate, copiii nu se nasc cu abilitatea de a-și controla sentimentele. Copiii au nevoie de ajutorul nostru pentru a învăța cum să facă asta în mod eficient. Ajută-i să-și înțeleagă sentimentele și cum să le exprime.

Citește și: 6 greșeli făcute de toți părinții „perfecți”

Citește și:   HAINE pe care bărbații le iubesc și haine pe care le URĂSC!

Chiar și cei mai buni părinți pot să greșească, să facă lucruri sau să pronunțe cuvinte nepotrivite. Consecințele lor pot fi catastrofale. Iată câteva dintre cele mai des întâlnite greșeli pe care le fac părinții, care te vor învăța ce să eviți dacă vrei să crești niște copii fericiți:

1. Grija excesivă

Bineînțeles, întotdeauna e necesar să-i amintești copilului de siguranță și să îi spui tot ce trebuie să știe pentru a rămâne teafăr și nevătămat. Uneori însă, dorind să-și protejeze copiii, părinții exagerează. Dacă îi intimidezi prea des și fără motiv pe copii cu povești despre străini diabolici și animale periculoase care trăiesc pe străzile orașului, de pildă, copilul va reține că lumea e plină de pericole și e foarte probabil să se închidă în sine.

2. Accentuezi importanța copilului în raport cu ceilalți

Da, pentru copilul tău cel mai bine e să se simtă iubit. Amintește-ți însă că tu ești un exemplu de comportament pentru el. Așadar, dacă nu arăți un interes egal pentru prietenii săi, consecintele s-ar putea să nu fie foarte bune. Copilului îi va fi foarte greu să-și dezvolte empatia și să comunice cu ceilalți.

3. Te grăbești mereu să-l salvezi

Aproape la orice vârstă, copilul poate să facă față riscurilor la care este supus. De cele mai multe ori, adulții uită acest lucru. Copiii trebuie să înfrunte problemele, dar părinții grijulii se asigură imediat că le elimină din calea lor. Acest comportament îl face pe copil să creadă că nu este responsabil pentru ce face, fiindcă mama sau tata îi va sări mereu în ajutor. Așadar, orice s-ar întâmpla, nu te grăbi să repari tu totul.

Citește și:   8 secrete de încredere care te transformă într-o femeie FATALĂ

4. Folosești stereotipuri

Copilul tău tocmai începe să se cunoască și să cunoască lumea din jurul său și deocamdată nu știe ce poate să facă și ce nu. Așadar, toate drumurile sunt deschise înaintea sa. Când vorbim cu ei, spunem adesea lucruri precum: „bărbații nu plâng”, „fetele nu vorbesc așa” sau „băieții inteligenți nu se comportă așa”. Aceste fraze pot să facă foarte mult rău copiilor, deoarece vor începe să creadă că trebuie să trăiască conform unor reguli, chiar dacă nu e de acord cu ele.

5. Îl înveți să-și suprime emoțiile

Atât pentru copii cât și pentru adulți e ceva perfect normal să simtă emoții complet diferite – pozitive și negative. Dacă părinții interzic copiilor să-și manifeste furia, dezamăgirea sau frica, copiii nu vor învăța să se descurce cu problemele și vor pretinde că acestea pur și simplu nu există. Nu-i interzice niciodată copilului să plângă sau să fie isteric. Vorbește cu el, află de unde vin emoțiile negative și vedeți cum îi va fi mai ușor să se descurce cu ele.

6. Crezi despre copilul tău că e cel mai bun

Toți părinții trebuie să fie pregătiți pentru eventualitatea în care copiii lor s-ar putea schimba complet, atât de mult încât să nu-i mai recunoască. Când se întâmplă asta nu ar trebui să se supere și să înceapă să le strige „Cât te-ai schimbat, nu mai știu cine ești!”

Cel mai important, tratează-ți copilul așa cum ai vrea și tu să fii tratat. La urma urmei, toți adulții au fost cândva copii.

Cazare Eforie Nord

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.